CRRC logo

Ministerul Sănătății al Republicii Moldova

Centrul Republican de Reabilitare pentru Copii

CRRC - Ministerul Sănătății al Republicii Moldova

Școala Părintelui

Școala Mamei/Părintelui

Este locul în care părinții vin pentru a învăța și a crește conștiința despre cum să  însoțească copiii pe măsură ce cresc și să se ocupe de orice probleme care le apar în cale.

Accentul este pus pe stabilirea unor structuri comunitare stabile de solidaritate în care copiii să se poată dezvolta sănătos.

Motivul esențial ar fi vindecarea traumei, fricii și a neîncrederii părintelui, astfel încât să nu transmită tipare subconștiente de frică copilului.

Școala Mamei/Părintelui oferă spații de încredere pentru a integra procesele noastre, a discuta întrebări despre copiii din comunitate și pentru a primi feedback de susținere de la ceilalți.

Scopul principal este de a oferi suport informațional în însușirea artei de a fi Părinte și ghidarea corectă pentru soluționarea problemelor.

Ajutăm părinții și copiii să câștige încredere și independență, suntem acolo pentru familii atunci când au nevoie de noi. Sprijinul personalizat pe care îl oferim ajută familiile să facă față și oferă copiilor șansa de a prospera în siguranță.

În cadrul CRRC, Școala Mamei/Părintelui, este condusă de către specialiști în reabilitarea pediatrică.

Întrunirile cu părinții au loc o dată/de 2 ori în săptămână cu o durată de 30-40minute.

Temele, subiectele abordate țin de interesele și nevoile personale ale părinților de  copii cu dizabilități, de greutățile cu care se confruntă în viața cotidiană, cum ar fi:

  • Acceptarea diagnosticului;
  • Confruntarea cu stresul;
  • Menținerea unei familii sănătoase;
  • Apelarea la specialiști pentru ajutor calificat;
  • Alimentație sănătoasă;
  • Incluziune și educație socială;
  • Respiro și păstrarea intereselor personale;
  • Încurajarea prieteniilor între copii etc.

Venim cu informații de ordin general, într-o prezentare succintă, clară, interesantă și pe înțelesul fiecăruia. Aici, conectarea cu alți părinți ai copiilor cu dizabilități poate face diferența. Stabilim conexiuni familiale sănătoase, armonioase și viabile.

Discuțiile cu oamenii care împărtășesc aceleași experiențe emoționale zi de zi, fac părinții să se simtă mai puțin singuri, să crească sentimentele de comunitate și să ofere oportunitatea de a împărtăși sfaturi și informații.

În concluzie, toți părinții au nevoie de sprijin, atât fomal, cât și informal, care să-i ajute în educația parentală, cu sprijin adecvat, vor avea mai multe șanse de a trăi și de a crește împreună.